Recomandarea de duminică #1

Duminica este de obicei o zi liniștită, după cum am scris și duminica trecută este o zi a familiei. Ei bine duminica mai citim ceva, mergem la un film (dacă avem cu cine lăsa pitica) sau ne uităm acasă la un film.

M-am hotărât ca duminica să fac o recomandare, o carte, un film, un loc sau orice lucru ne-a bucurat și ne-a plăcut.

Unul dintre obiectivele mele din acest an este să citesc 12 cărți. Minim 12. Pentru a atinge obiectivul mi-am făcut o rutină ca în fiecare zi să citesc cel puțin 30 de minute. Aici intră doar cititul de cărți, fără bloguri sau articole de pe net.

Începusem de mult timp cartea lui Lorand și a lui Brian Tracy, ”Drumul tău către succes” și am mai scris aici un articol despre ea. La vremea când am scris articolul nu apucasem să termin cartea, dar acum sunt spre finalul ei iar în următoarea săptămână o voi termina.

IMAG2127

Nu mă așteptam să fie atât de bună și de utilă cartea. Pentru cei care caută să se dezvolte și să avanseze evident.

Sunt scrise lucruri și pașii necesari pentru a-ți seta obiectivele apoi pentru a le atinge. Sunt sfaturi și povești de viață ale celor 2 autori din care ai ce învăța.

Eu o citesc cu mare drag și cred că este o recomandare bună. Aștept părerea ta sau o altă recomandare.

Zi cu pace,
Darius

Cover Photo by Chris Lawton on Unsplash