O vorbă bună nu strică. Niciodată.
La fel și azi, a fost o zi de alergat pe drumuri. Dar în drumul nostru ne-am oprit la Consiliul Județean Brașov pentru a rezolva o problemă la un PUZ.
Erau mai multe modalități de a rezolva acea problema iar noi ca proiectanți voiam să aflăm cum este cel mai bine. Dar una dintre scumpele doamne de acolo, a începu să se tureze la noi și să zbiere direct la mine, nu știa că sunt din echipa de proiectare ci avea impresia că sunt beneficiarul, și nu a avut decența de a explica liniștit, ca doamna cu care aveam întâlnirea inițială. Eu cred că într-o bună zi cineva o va găsi naufragiată pe mese în sala de aștptare, de la prea mult stres evident.
Acum am un sfat pentru oamenii care lucrează la stat, mai ales cei care lucrează cu publicul. Este o meserie grea, chiar foarte grea uneori să stai cu fiecare om și să îi explici de n ori aceleași lucruri. Cu siguranță fiecare dintre noi mai are probleme personale și nu ne trezim în fiecare dimineață cu același chef de viață. Dar totuși, este o limită a bunului simț, mai ales când ești plătit din banii statului.
Fiecare job are avantaje și dezavantaje. Ca angajat ai siguranța banilor, fie că ai sau nu chef de muncă, îți primești banii la sfârșit de lună. Plus că orarul este orar și nu mulți stau peste program, mai ales la stat.
Ca antreprenor, mai ales dacă ești ”one man show” fie că ai sau nu chef de muncă trebuie să muncești și să produci acel salariu și încă ceva pe lângă, să poți să dezvolți business-ul. Asta se poate traduce în ore peste program, muncă în weekend iar concedii în gând.
De fapt, m-am răzgândit. Sfatul este pentru toată lumea. Când interacționați cu un client, încercați să vă lăsați problemele, frustrările sau părerile politice acasă. Dacă nu acasă măcar în vestiar.
Ce câștigi dacă zbieri la unu’ sau altu’? Îți strici ție ziua, o strici și la partenerul tău de discuție care poate o strică la alții mai departe. Și ce ai rezolvat? Nimic, poate chiar ai făcut un rău.
Știu că e greu. Mai ales că eu sunt o fire foarte impulsivă și imediat mă enervez. Dar trebuie să învățăm să ne controlăm temperamentul chiar dacă activăm în ”jungla de asfalt”.
Te las, cam asta a fost și ziua de azi. Mâine voi fi la Sibiu, să vedem ce se va mai întâmpla și pe acolo.
Zi cu pace,
Darius
Cover Photo by Gerome Viavant on Unsplash