Gașca de lângă tine!

Am mai scris eu un articol despre oamenii de lângă tine, dar azi am văzut clipul acesta de la Peter McKinnon și mi-am adus aminte cât de mult îmi lipsește networkingul în ultima perioadă.

De multe ori, când am mult de lucru, îmi place să fiu singur, să nu mă deranjeze nimeni. Și o perioadă bună cam așa am lucrat, cu toate că erau oameni pe lângă mine.

Întradevăr, când lucrezi cu prietenii în birou, s-ar putea ca productivitatea să scadă drastic, știu sigur acest lucru, dar se poate și să crească, sau poți învăța un skill nou.

E ok să avem și momente de liniște, de singurătate, de meditare, dar trebuie să avem și oameni pe lângă noi cu care să mai schimbi o idee, sau să vezi ce cred alții despre ideea ta. Ai grijă ca să nu rămână lucrurile doar la stadiul de iedee și nimic mai mult.

E ușor să vorbești, să visezi, să faci planuri, dar e destul de greu să le implementezi, mai ales când vin probleme de peste tot. Doar cine are o viziune clară și reușește să lupte pentru ea va reuși.

Zi cu pace,
Darius