Young hustler

Azi tocmai am fost școlit de un puști de 12 ani. Hai să-ți povestesc.

Eram la hub, lucram pe ceva proiect foarte neinteresant. La un moment dat, super chill și like a boss, vine lângă mine un puști de 12 ani. Pe o trotinetă electrică, evident.

Salut, ce faci, cu ce te ocupi? Super sigur pe el și lejer. Eu m-am mirat de lejeritatea lui și l-am invidiat un pic, sincer să fiu. Niciodată nu am putut să pornesc discuții cu oameni noi așa lejer. Într-un final îi răspund că mă ocup cu arhitectura.

Super tare, adaugă puștiu. Apoi incepem o discuție despre pc-ul meu, evident că nu am știut ce placă video am, dar m-am uitat și am aflat de la el că e foarte slabă. Dar dacă îi dau un buget îmi recomandă el. În schimb, procesorul e bun și mouse-ul frumos.

Ideea este în felul următor. Mi-am dat seama că mă tem de copiii din ziua de azi, mai tare de cât m-aș teme de orice concurent pentru business-urile mele, care este în piață de peste 100 de ani.

Lejeritatea cu care a început discuția cu mine, faptul că la 12 ani știe mult mai multe despre calculatoare decât mine și știe deja programare (mi-a spus că este cel mai bun din grupa lui, poate de aici și siguranța lui), mă fac să mă gândesc că va veni o zi, când, un copil ca el, va schimba paradigme și va schimba regulile jocului. Il va plictisi un profesor la școală, chiulește și face o aplicație sau un business game changing.

De fapt, nici nu știu dacă eu voi putea juca același joc cu generațiile care vin puternic din spate. But shure as hell I’m gonna try!

Da știu, sună un pic ciudat ca eu, un tip de 26 de ani, vorbesc de diferența între generații. Dar diferența de ani poate fi foarte mică comparativ cu diferența de cunoștințe și aptitudini. Adică eu care am terminat facultatea recent, pot fi depășit destul de ușor de cineva care acum intră la facultate.

Cel puțin asta am observat eu în jur. Dar asta nu înseamnă că voi renunța, ba chiar opusul, mă voi strădui și mai tare.

Hard work beats talent every time.

Eu cred că este bine că se întâmplă acest lucru, iar evenimentul de azi m-a bucurat. România are nevoie de puști creativi care rămân aici și fac treabă. Asta cred că este cea mai puternică șansă pe care o avem să scăpăm de putregaiuri cariate (if you know what I mean).

Sper doar ca părinții acestor copii creativi să nu îi oblige să se înscrie la facultăți doar de dragul unei diplome, să nu îi îndrume spre meserii care sunt pe cale de dispariție. Problema este că uneori părinții nu înțeleg noile trenduri, noile tehnologii, mai ales cei care nu au crescut cu calculatoare și net. Și atunci apare acest risc de a nu încuraja copilul în direcția bună. Asta este altă teamă pe care o am în legătură cu creșterea copiilor mei.

Chiar recent am întâlnit un domn, extraordinar meseriaș, care era supărat pentru că fata lui nu a plecat din țară ci are propriul cabinet de avocatură în București. Adică să ai propriul tău cabinet de avocatură, nu este chiar atât de rău. Fiind supărat pe ce se întâmplă în țară, domnul acesta a zis că își va obliga nepoții să plece, să își facă un trai în altă parte. Eu nu sunt de acord cu acest lucru. Peste tot sunt probleme, în unele locuri mai mari, în altele mai mici. Dar eu nu mă văd părăsindu-mi țara doar pentru că la conducerea țării sunt doar penali. Asta pentru mine ar însemna să mă dau bătut, să recunosc că ei sunt mai buni decât mine și să le fac pe plac, să plece toți cu potențial și să rămână putregaiuri, că doară cine se aseamănă se adună.

În fine, sunt tare curios ce vor pregăti copiii mei pentru mine. Oare voi putea învăța cum se folosește Snapchat-ul? Că acum așă mă bate aplicația aia…

Cover Photo by Erik Odiin on Unsplash